Casa Postelnicu
Visul de a-și construi o casă, departe de tumultul orașului, s-a transformat în realitate pentru familia Postelnicu. Zona aleasă pentru a-și proiecta dorința, e la doar câțiva kilometri de Sibiu. În vecinătate, Cetatea Cisnădioara își înalță zidurile pline de istorie. Vis și istorie – o tovărășie pe viață.
Au lăsat viața plină de culoare din centrul Sibiului și au ales liniștea și frumusețea naturii, pe unul dintre dealurile Cisnădioarei. Și-au cumpărat un teren de 2600 mp și au început să-și construiască casa mult visată, numai că dintr-o greșeală de proiectare, casa a devenit mai mare cu 180 mp decât era prevăzută inițial. Au continuat construcția, chiar dacă asta le-a afectat bugetul, însă acum se declară mulțumiți de rezultat. Încă mai lucrează la amenajările interioare, însă povestea, detaliată de proprietara casei, este cu adevărat interesantă.
Cum începe povestea casei Dvs.?
Povestea începe în ianuarie 2009, moment în care proiectul era în mare parte finalizat, dar pentru casa părinților mei, care din anumite motive nu au mai putut construi în acel an și atunci ne-am hotărât să continuăm noi proiectul. Cam 90% din proiect era deja finalizat – așa credeam la momentul respectiv – așa că discuțiile noastre cu proiectantul au fost destul de rare și erau despre adaptarea proiectului la terenul și locația din Cisnădioara. Constructorul ne-a fost recomandat de vecinii noștri din Cisnădioara, însă am vrut să vizităm unul din șantierele sale, pentru a vedea cum lucrează. În momentul acela am decis pe loc că el ne va construi casa, pentru că am găsit curățenie și ordine pe șantier, iar muncitorii știau foarte bine ce au de făcut. Nu regretăm nici o secundă alegerea făcută, pentru că întreaga colaborare cu constructorul nostru maramureșan a fost bună, termenele au fost respectate, iar calitatea lucrărilor efectuate se poate vedea cu ochiul liber, mai ales la zidărie, tencuială și acoperiș. La recomandarea unor prieteni, am decis să mergem la Unimat pentru oferte de materiale și, de atunci, colaborăm cu echipa pentru toate renovările și toate lucrările de construcții pe care le-am mai avut. Profesionalism, sinceritate și răbdare – asta spune tot despre echipa Unimat. Eu am fost omul de legătură între casă – Unimat – constructor și am găsit la Unimat o echipă dedicată, care a avut răbdare să-mi explice de ce un material este mai bun decât altul, de ce o cărămidă este mai eficientă chiar și fără izolație, iar acum pot spune că am devenit un mic expert, cu ghilimele de rigoare.
Care au fost cele mai dificile momente?
Cea mai dificilă etapă a fost fundația cu tot ce presupune ea – decopertat, săpat etc, pentru că atunci am descoperit erorile proiectantului sau lipsa lui de interes față de ce am visat noi. Vroiam ca din living să ieșim direct pe terasă și apoi pe gazon, dar diferența de nivel era în jur de 4 m. Și așa a apărut, fără dorința noastră, încă un nivel la casă. Șansa noastră a fost constructorul și dirigintele de șantier care s-au mobilizat rapid și au refăcut proiectul pentru a putea continua lucrările și pentru a ne arăta că nu e totul pierdut.
Dacă ar fi să construiți încă o data casa, ați schimba ceva la ea?
La o nouă casă aș petrece mai mult timp cu proiectantul, să îmi explice pas cu pas tot ce face și cum se poate realiza faptic, adică pe teren, ceea ce dorim noi. Între timp am învățat ce înseamnă ridicarea topografică, cum se dau cotele la o casă,ce înseamnă un studiu geotehnic real, nu unul copiat la indigo. La noua casă aș avea mai puțin stres, din această perspectivă și aș modifica puțin dimensiunile casei, în rest nimic, ar rămâne totul la fel.
Cât a durat construcția casei? Dar amenajările interioare?
Construcția casei a durat puțin – din iunie până în noiembrie 2009. Apoi a stat aproape un an doar cu geamuri, până am tencuit interiorul și am turnat șapele. Tencuiala este făcută mecanic, la fel și șapele. Casa nu are izolație exterioară, pentru că am decis ca zidăria să fie făcută cu cărămidă Porotherm 38. În 2011 am montat parchetul din stejar și ușile din lemn masiv, iar în 2011, ne-am mutat în casă, chiar de Crăciun. În 2012 am tencuit și zugrăvit exteriorul. La interior încă mai lucrăm. De exemplu, la bucătărie abia de vreo câteva luni m-am hotărât la un model. E poate greu de înțeles, dar sunt lucruri la care nu renunț doar pentru că mă costă mai mult sau nu îl pot achiziționa acum – calitatea e foarte importantă atunci când vorbim despre durata de viață a unui produs. Sunt un fan al lemnului și acesta costă în ziua de azi, dar merită, dacă e făcut de un profesionist.
Ce rol are designerul de interior, într-un astfel de proiect?
Sunt mici detalii pe care un specialist ți le poate spune și care fac diferența. De exemplu, la parchetul de la parter, designerul nostru ne-a sfătuit să facem un contur cu un parchet de culoarea cireșului, iar scările interioare să fie de aceeași culoare cu acest contur, care seamănă puțin cu ușile și cu termopanele. Cu ajutorul designerului am reușit să alegem și culoarea zugrăvelii de exterior, să nu fie nici prea tare, nici prea pală. Un designer nu trebuie să îți amenajeze casa, ci să te ajute să îți exprimi ideile.
Locuiți în această casă de aproape 5 ani. Ne puteți povesti o întâmplare care v-a emoționat?
Sunt multe momente de genul ăsta, însă mi-a rămas în memorie episodul în care băiatul meu a văzut pentru prima dată puii de pisică. Era așa de bucuros de evenimentul asta și e o experiență care la bloc nu ar fi fost posibilă.
Cum arată un weekend perfect în casa de la Cisnădioara?
Familie, prieteni, grătar, copiii cu gălăgia și energia lor molipsitoare.
Ce sfaturi dați celor care doresc să își construiască o casă?
Le recomand atenție atât la proiect, pentru că nu îți schimbi casa în fiecare an, cât și la constructor și la alegerea materialelor, pentru că întotdeauna calitatea contează. Îi mai sfătuiesc să discute cu prietenii care au trecut prin asta și să încerce să nu facă aceleași greșeli…
SPECIALISTUL NOSTRU RECOMANDA:
„Casa familiei Postelnicu este dovada clară că atunci când alegi calitatea, alegi durabilitatea. Colaborarea pe acest proiect a fost foarte dinamică, pentru că am discutat permanent, am oferit sfaturi, am găsit soluții, iar rezultatul este o casă trainică. La construcția casei s-a folosit cărămidă Porotherm, sistemul de scurgere al apei pluviale este marca Lindab, iar țigla conferă un aspect deosebit casei, pentru că este modelul Reviva Antic de la Bramac. Curtea este împrejmuită cu panouri de gard bordurat zincat, lemnul este tratat cu Sadolin extra brad, iar tencuiala exterioară mecanizată este Lasselsberger Knauf MP 500 3A. Pentru că sfaturile noastre au fost binevenite, familia Postelnicu a colaborat cu noi și pe alte proiecte de renovare, iar noi asta ne dorim: clienți mulțumiți.”
Ciprian Cocioabă, Director departament Structuri UNIMAT
DIN PARTICULARITATILE CASEI POSTELNICU:
Țigla păstrează specificul zonei
Pentru acoperiș, familia Postelnicu a achiziționat de la Unimat țigla Reviva, pentru că și-au dorit ceva care să semene cu țigla tradițională, cea pe care o cunoaştem încă din copilărie. Țigla Reviva de la Bramac este disponibilă în culorile roșu cărămiziu, antic, maro și antracit briliant.
Pavaj modern de la Elis
Pavajul Cromatica este un model plăcut și vesel, menit a crea o senzație de prospețime a spațiilor amenajate. Suprafața pastelată a dalelor, care se obține printr-o tehnologie de colorare specială, alături de forma naturală de floare, conferă spațiilor un aspect elegant și tineresc.
Centrală termică pe lemn
O astfel de casă necesită în iernile friguroase multă căldură, iar varianta unei centrale pe lemne a fost cea mai bună opțiune. Centrala termică pe lemne Vitoligno 100S, de la Viessman, este un cazan pe combustibil solid, ce funcționează pe principiul gazeificării lemnului. Camera de încărcare, foarte voluminoasă, asigură intervale lungi de alimentare și o autonomie de funcționare foarte mare.