Piatra naturala in amenajarile exterioare si interioare
Folosita inca din cele mai vechi timpuri, piatra naturala realizeaza combinatia ideala intre eleganta si durabilitate.
Astazi, piatra este o optiune la indemana oricui si usor de utilizat atat pentru interiorul cat si pentru exteriorul casei. Astfel, piatra naturala decorativa reprezinta simbolul longevitatii si al prezentei naturii, imprimand locuintei un aer cald, plin de rafinament.
Datorita aspectului sau versatil, a multitudinii de culori si texturi, piatra naturala se muleaza perfect in aproape orice tip de decor, de la cel simplu, minimalist si pana la un decor rustic, vintage sau shabby chic.
Putem spune ca orice constructie poate fi innobilata prin folosirea placilor de piatra naturala, prin formele neregulate, contururile aleatorii si alternanta culorilor. Cromatica acestora este inspirata din culorile pamantului, cu o paleta generoasa de nuante si texturi ce ofera casei o nota particulara de bun gust, caldura si confort.
Utilizarea pietrelor naturale in decorarea spatiilor exterioare poate imbunatati in mod placut aspectul lor, conferindu-le o nota sofisticata din antichitatea nobila a secolelor trecute.
Piatra naturala se preteaza pentru orice tip de cladire, gard sau soclu de casa.
Fatada reprezinta cartea de vizita a unei casei si imprima casei o personalitate aparte. Placarea fatadelor cu piatra naturala poate fi o operatiune destul de dificila, dar care cu siguranta in momentul finalizarii va aduce un plus de valoare casei.
Pe langa aspectul estetic oferit, piatra naturala are rol si de protectie, astfel ea trebuie sa reziste la procesele inghet-dezghet, la umiditate si la actiunea razelor UV. Important este sa va asigurati ca montajul este realizat in mod profesionist si sa nu uitati sa sigilati placile, folosind impermeabilizantul potrivit.
Piatra naturala de cariera, intr-o forma neprelucrata, este potrivita stilului rustic, in special caselor din zonele montane. In cazul in care doriti sa oferiti casei un aer elegant, puteti opta pentru placarea fatadei cu marmura, granit sau travertin, materiale ce sunt recunoscute nu numai pentru rezistenta lor ci si pentru frumusetea acestora.
In cazul interioarelor, un perete placat cu placi din piatra naturala scoate decorul din monotonie. Astfel placile din piatra naturala in nuante deschise ofera o alura luminoasa, mediteraneana pe cand cele inchise pot crea un aspect minimalist, modern. Cele in nuante tip mozaic dau o senzatie de echilibru, caldura si armonie incaperii.
De asemenea un semineu realizat din piatra va deveni cu siguranta punctul de atractie al unui living generos.
In functie de stilul pe care doriti sa il imprimati incaperii, puteti combina piatra naturala cu alte materiale pentru amenajari si finisaje, cum ar fi lemnul, sticla sau metalul.
Atunci cand va aflati in cautarea pietrelor naturale potrivite, fie ca optati pentru marmura, travertin, calcar, granit, gresie, etc. este important sa intelegeti caracteristicile fiecarui tip de piatra pentru ca nu doar aspectul estetic conteaza ci si calitatile geofizice ale acestora.
Diversitatea, rezistenta, originalitatea si montajul usor sunt doar cateva caracteristici pentru care piatra naturala se afla printre preferintele designerilor atunci cand se vorbeste despre amenajarea spatiilor exterioare dar si interioare.
In concluzie, putem spune ca amenajarea cu piatra naturala reprezinta o modalitate convenabila si de incredere pentru a asigura longevitatea cladirii, dar si o investitie de succes.