Performanţe comparative: Vată minerală de sticlă, vată minerală bazaltică
Există îndelungi dezbateri despre meritele izolării cu vată bazaltică comparativ cu izolarea cu vată minerală de sticlă. În funcţie de aplicaţie şi cerinţele specifice, atât vata minerală de sticlă cât şi cea bazaltică poate oferi avantaje unice.
Ca producător, atât de vată minerală de sticlă cât şi de vată bazaltică, Knauf Insulation oferă consiliere imparţială cu scopul de a ajuta clienţii pentru a alege cel mai bun produs pentru nevoile lor. Aveţi încredere în experienţa şi expertiza specialiştilor companiei Knauf Insulation pentru a vă ghida spre cele mai adecvate soluţii.
Unde performaţele termice sunt prima cerinţă a materialului izolant, vata minerală de sticlă oferă o gamă mai variată:
- Vata de sticla incepand cu 0.032 W/mK;
- Vata bazaltica incepand cu 0.035 W/mK.
In plus, produsul din vată minerală de sticlă comparat cu un produs similar din punct de vedere performantă termica, dar din vată minerală bazaltică, are o greutate redusă. Această caracteristică a vatei de sticlă crează un avantaj în manipularea materialului, oferind o economie în greutate de 50% pentru aceleaşi performanţe termice.
În aplicaţiile unde este nevoie de izolare acustică, este o diferenţă neglijabilă între vata minerală de sticlă şi cea bazaltică (până la 65dB).
Funcţia de protecţie la incendii este necesară pentru prevenirea distrugerii structurii clădirii în cazul incendiilor şi în felul acesta de a permite persoanelor să iasă în siguranţa din clădire. Atât vata minerală de sticlă cât şi vata minerală bazaltică sunt materiale incombustibile, având euroclasa de reacţie la foc A1.
Cu toate acestea, datorită compoziţiei şi a punctului mai ridicat de topire a vatei bazaltice, aceasta este perfectă pentru temperaturi ridicate şi aplicaţii ce necesită rezistenţă ridicată la foc, menţinându-şi de asemenea şi caracteristicile de izolare termică (pana la 4 ore).
- Vata minerală bazaltică lucrează la temperaturi de până la 850°C;
- Vata minerală de sticlă lucrează la temperaturi de până la 230 °C
Rezistenţa la compresiune este cerută în aplicaţiile unde există o încărcare punctuală mare (pardoseli, acoperişuri tip terasa, termosistem). In acest caz vata bazaltică are performanţe mai ridicate (KPa pana la 100KPa).
Concluzie: Alegerea unei din cele două tipuri de vată minerală: de sticlă sau bazaltică, depinde de aplicaţia ce necesită izolare. Cu sfaturile Knauf Insulation puteţi fi siguri că întotdeauna veţi folosi cele mai potrivite materiale izolante pentru nevoia dumneavoastra!