Balconul, locul meu preferat din casa!
Acasa e acolo unde te simti bine! Acest lucru e deja cunoscut…dar cum ramane cu balconul? Indiferent ca stai la bloc sau la casa, daca ai un balcon, trebuie sa citesti acest articol. Nici nu vreau sa ma gandesc ca balconul tau e neglijat! Chiar daca e un spatiu mic sau mare, inchis sau deschis, trebuie sa afli cum poti sa profiti de el in cel mai frumos mod posibil. Unimat iti ofera cateva idei despre cum poti sa ai un balcon de invidiat.
Vara e aici si cu siguranta ti-ar face placere sa savurezi cafeaua in fiecare dimineata, in aer liber, sau sa mananci o inghetata privind apusul soarelui, in fiecare seara. Daca ai un balcon mic, nu inseamna neaparat ca trebuie sa-l folosesti pentru a depozita lucrurile de care, in general, nu ai nevoie. L-ai putea transforma, cu putina imaginatie, in coltul tau preferat din casa. Cum? Hai sa descoperim impreuna!
In primul rand, trebuie sa golesti spatiul. Scoate afara absolut tot din balcon pentru a-l putea curata bine, apoi zugravii si in cele din urma, pentru a-l putea repara. Repara peretii, podeaua, instalatia electrica si nu uita spa verifici si sa cureti scurgerea balconului, in cazul in care acesta este dotat cu scurgere.
*SFAT: Foloseste nuante deschise de vopsea lavabila, mai ales daca balconul este mic.
Daca balconul tau este inchis, poti folosi un model frumos de draperii, pentru a filtra lumina si pentru a crea senzatia de intimidate. Daca balconul este deschis, poti lua in calcul un parasolar. In cazul in care esti o persoana mai indrazneata, poti opta pentru o pictura pe pereti, care sa inveseleasca incaperea. De asemenea, se pot aplica poze cu moment din familie, sau tablouri pline de culoare.
Pentru a transforma balconul intr-un loc primitor, nu trebuie neaparat sa dai fuga intr-un magazin pentru a cumpara diferite obiecte. Pur si simplu uita-te prin casa si vezi ce ai putea folosi sau din ce ai putea crea obiectele necesare decorului.
Cum poate arata podeaua balconului?
Ideile sunt fara limite, de la gresie, pana la gazon in propriul balcon, podeaua ta poate avea orice culoare sau textura pe care o doresti. Gresia este folosita des in amenajarea podelelor si este considerata un produs de incredere ce ofera un aspect placut si este usor de intretinut. Daca optezi pentru aplicarea gresiei pe podeaua balconului, asigura-te ca alegi un produs calitativ, care sa reziste in timp si sa aiba un design actual, pentru a te putea bucura mai mult timp de ea.
O alta alternativa ar fi lemnul. Podelele din lemn, ofera senzatia de intimidate atat datorita culorilor calde, cat si texturii sale naturale. Fiind usor de combinat in diferite stiluri de amenajari, podelele din lemn ajung sa fie perfecte intr-un balcon inchis, dar nu numai, mai ales daca sunt sa fie intretinute corespunzator.
Cu toate ca pare o idee iesita din comun, poti indrazni sa creezi podeaua din pietre. Da! Din pietre naturale. Nu doar ca oferi balconului tau senzatia de ”WOW”, dar reusesti sa creezi un stil unic si indraznet. Desigur, poti combina, spre exemplu, gresie din piatra natural ape mijloc, iar pe margini, in completare, adaugi piatra natural. Mmm, cat de frumos ar arata!
O idee, care pe mine ma incanta, este aplicarea gazonului in propriul balcon! Cum? Se poate? Desigur! Fie ca ai gazonul in acelasi nevel cu podeaua, fie ca il aplici ici-colo, in ghivece lungi si speciale pentru gazon, cu siguranta vei uimi prin ingeniozitate! Desigur, o astfel de podea necesita o ingrijire aparte, pentru a nu fi distrusa de daunatori, de altfel, ca orice alte plante.
Idei pentru podelele frumoase ale balcoanelor sunt multe, printre ele se ragasesc si podelele din mozaic, marmura, granit, sticla, sau clasicele podele acoperite cu un covoras vesel. Orice ai dori, asigura-te ca te regasesti in stilul ales.
Amenajarea spatiului
Acum, sa vorbim despre cum sa amenajezi spatiul. Daca doresti sa optezi pentru un spatiu de relaxare in balcon, atunci ia in calcul si urmatoarele exemple.
O bancuta comoda accesorizata cu cateva pernute pufoase, in care poti citi o carte buna, ar fi o prima optiune pentru inceperea decorului. In cazul in care dispui de spatiu, poti alege o masa draguta si doua scaune comode, in care poti savura cafeaua in fiecare dimineata, alaturi de persoana iubita.
O canapea sau un fotoliu pot face diferenta! Cum ar fi sa ajungi acasa si sa te poti relaxa cateva minute pe-o canapea moale si pufoasa, la aer, pe balcon? Daca vrei sa fii indraznet, poti sa optezi pentru o saltea direct pe jos. Si daca o asortezi cu cateva perne moi, se poate transforma in locul ideal pentru ceai.
Daca esti printre norocosii care se bucura de o priveliste minunata a muntilor, atunci ar fi ideal sa instalezi un hamac in care sa te relaxezi, privindu peisajul. Desigur, optiunea unui leagan pentru exterior nu este exclusa, fiind si aceasta o alegere de luat in calcul. O idee geniala a folosirii unui balcon ca spatiu de relaxare, ar fii instalarea unui jacuzzi din lemn, de care sa te bucuri la maxim in orice moment al zilei. O alta solutie, pentru a te bucura de vedere, e instalarea unui bar in propriul balcon, unde sa poti lua micul dejun sau cina, alaturi de familie sau prieteni.
Flori parfumare sau de ornament?
Ghivecele cu flori nu trebuie sa lipseasca! Mari sau mici, pe podea, pe pereti, sau pe balustrada balconului, oriunde ai alege sa le amplasezi, asigura-te ca au suficienta lumina si le acorzi ingrijirea de care au nevoie. Fie ca te decizi sa plantezi flori, verdeturi, sau plante aromatice pentru a-ti transforma balconul intr-o mica gradina cu ghivece, fii sigur ca le acorzi spatiul necesar pentru a nu sta inghesuite.
Probabil ca ai remarcat si tu pana acum, ca florile de pe unele balcoane arata de parca ar fi fost destinate pentru a infrumuseta si completa acele spatii, in timp ce ghivecele cu plante din alte balcoane par sa nu apartina locului. Ei bine, si aici este vorba de arta, mai exact, arta de a alege, combina si pune in valoare florile, cu ajutorul altor elemente de decor, asa cum vei afla in continuare.
Ghivece si jadiniere alese ”pe spranceana”
Oricat de frumoase ar fi plantele pe care le alegi si oricat de spectaculos ar inflori, daca le plantezi in vase inestetice isi vor pierde o buna parte din farmec. Alunga, asadar, gandul de a folosi cutiile vechi de iaurt sau smantana, ori sticlele si bidoanele de plastic pe post de ghivece. Cumpara cateva jardiniere sau glastre frumoase, care sa se imbine armonios cu decorul balconului tau, asadar, poti gandi in perspectiva si decat sa cumperi 12 ghivece ieftine de la bun inceput, mai bine cumperi 4 sau 5 mai scumpe si mai frumoase (din ceramica, lut, piatra etc), urmand sa-ti completezi colectia in timp. Astfel, la un moment dat, vei detine o colectie de glastre si jardiniere de calitate, de care te vei bucura an de an.
Suporturi decorative frumoase
Trebuie subliniat ca asezarea tuturor plantelor la acelasi nivel este o abordare gresita. Pentru a pune in valoare plantele, dar si pentru a completa intr-un mod frumos decorul existent, e bine sa asezam ghivecele la diferite inaltimi. In acest fel, spatiul exterior pe care il amenajezi, va capata un aspect imbelsugat si placut, iar fiecare dintre florile alese va iesi in evidenta si nu se va pierde in multime.
Alegerea si asortarea florilor
Foarte importanta este si alegerea florilor pe care le alegi. Chiar daca fiecare floare este frumoasa in felul ei, atunci cand nu este acompaniata de plante care sa-i sublinieze si sa-i scoata in evidenta atuurile, isi pierde din farmec. Cea mai simpla metoda de asortare a plantelor, este gruparea lor pe culori. De pilda, poti alege combinatii de plante cu flori in diverse nuante de roz, sau combinatii de roz cu alb, eventual si putin mov, ori rosu cu alb, sau violet si lila etc.
O alta varianta de asortare este alegerea florilor din aceeasi familie. Spre exemplu, poti sa-ti decorezi balconul numai cu muscate – unele curgatoare, altele nu – diferit colorate, cu inflorescente de diferite dimensiuni. Iar daca vei achizitiona o glastra sau o jardiniera mai incapatoare, poti planta in ea simultan doua plante cu flori si una decorativa, doar cu frunze, cu aspect curgator, sau invers, o planta cu flori in mijloc si doua curgatoare an stanga si in dreapta. Te asigur ca efectul va fi maxim si te va impresiona de fiecare data cand vei intra in balconul tau.
Daca vrei sa te bucuri de frumusetea si parfumul florilor din balcon, fertilizeaza florile in functie de cerintele fiecarei plante in parte.
Pentru balcoanele descoperite, o buna varianta este o pergola din lemn, la baza careia poti monta jardiniere sau ghivece cu trandafiri cataratori, glicina, iedera. Rezista perfect, iarna afara, iar de primavara pana toamna vei avea ferestre inflorite si parfumate. Daca ai loc, soare si un balcon deschis atunci te poti juca cu cateva jardiniere cu zmeura si capsuni sau poti tine un conifer pitic intr-un ghiveci. Balconul cu flori o sa fie cu adevarat frumos si o sa se transforme intr-o imensa bucurie pentru toti cei din casa.
Cu aceste sfaturi, plus imaginatia ta si spatiul de care dispui, balconul poate fi ideal pentru relaxare, pentru diminetile tarzii, ori pentru o dupa-amiaza placuta, sau o seara in doi, in confortul propriei tale locuinte. Balconul poate deveni locul tau preferat din casa, in care poti uita de grijile de zi cu zi!