Regulament – „CAUTĂ-ȚI MEȘTER”
Formular inscriere meșter
Termeni si conditii de utilizare a paginii dedicate „Caută-ți meșter“
Ce înseamnă Campania „SUSȚINEM TREABA BINE FĂCUTĂ“!
Firma UNIMAT pune la dispoziția Dvs. – persoanelor fizice autorizate (PFA) – , un spațiu gratuit de prezentare, pe site-ul nostru www.unimat.ro la sectiunea „CAUTĂ-ȚI MEȘTER!“.
Scopul nostru este de a veni în sprijinul popularizării, către publicul interesat și către potențialii clienți, a realizărilor și a experienței Dvs. în domeniul construcțiilor și a finisajelor.
Postarile Dvs. vor fi supuse dezbaterilor si comentariilor din partea publicului larg sau din partea clienților Dvs., urmând ca, în funcție de numarul aprecierilor – pozitive sau negative- , să se alcatuiasca un top de referință al persoanelor fizice autorizate care lucrează în domeniul construcţiilor din orașele Sibiu, Alba Iulia și Tîrgu Mureș, pe baza recomandărilor și lucrărilor realizate. Pe întreg parcursul acestei campanii vă asigurăm de echidistanța echipei S.C.UNIMAT S.R.L., deoarece este foarte important pentru noi, ca si pentru Dvs., să „susținem treaba bine făcută“.
1. Definire termeni
1.1. Prin CAMPANIA DE PROMOVARE ONLINE A PERSOANELOR FIZICE AUTORIZATE „SUSŢINEM TREABA BINE FĂCUTĂ!“ se înţelege activitatea de marketing şi publicitate desfăşurată pe site-ul www.unimat.ro incepand cu data de 10.03.2014 pe o perioada nelimitata.
1.2. Prin SITE-UL WWW.UNIMAT.RO se intelege site-ul proprietatea firmei S.C. UNIMAT S.R.L., cu sediul in Str. Mihai Viteazu 2B, loc. Șelimbăr, jud. Sibiu, inregistrata la Registrul Comertului cu numarul J32/42/1998, C.U.I. RO 10152375, denumit pe parcursul acestor termeni si conditii www.unimat.ro.
1.3. Prin BLOG-UL „CONSULTANT UNIMAT“ se înțelege website-ul în interactivitate directă cu website-ul principal www.unimat.ro, care poate fi accesat în mod public de pe pagina principală, prin legaturi (link-uri) realizate in meniul principal, respectiv butonul „Caută-ți meșter“.
1.4. Prin CAMPANIA „CAUTĂ-ȚI MEȘTER!“ se intelege o secțiune a blog-ului Consultant UNIMAT in care se află structurată o pagină principală pe domenii de activitate ce înglobează paginile personale ale persoanelor fizice autorizate înscrise pe blog. Pagina de domenii conține următoarele doua secțiuni:
– sectiunea STRUCTURI care sunt grupate in: fundație, zidărie, acoperișuri, ferestre mansarda si
– sectiunea FINISAJE care sunt grupate in: hidroizolații, pereți/placări gipscarton, tencuieli/șape, termosistem, zugrăveli, instalații termice/sanitare, instalații electrice, gresie/faianță, amenajări curte.
1.5. Prin PAGINA PERSONALA ÎN REGIM SEMI-DESCHIS A PERSOANEI FIZICE AUTORIZATE se intelege pagina ce conține informatii personale, date de contact și lucrări realizate de persoana fizică autorizată înscrisă pe baza unui formular. Pagina astfel structurată va conţine un spaţiu în subsolul paginii in care orice persoana va putea adăuga comentarii, recomandări şi aprecieri în condiţiile prevăzute la punctul 3.1, acestea urmand a fi verificate in prealabil de catre administratorul blog-ului.
1.6. Prin TITULARUL PAGINII PERSONALE – se înțelege orice persoană fizică autorizată participanta la prezenta Campanie care prestează servicii în domeniul construcţiilor, respectiv STRUCTURI (fundație, zidărie, acoperișuri, ferestre mansarda) si FINISAJE ( hidroizolații, pereți/placări gipscarton, tencuieli/șape, termosistem, zugrăveli, instalații termice/sanitare, instalați electrice, gresie/faianță, amenajări curte), înscrisă prin procedeul prezentei Campanii pe baza completării formularului de înscriere pus in mod gratuit la dispozitie de catre S.C. UNIMAT S.R.L. prin șefii de departamente ai societatii sau prin persoanele angajate ale S.C. UNIMAT S.R.L. aflate la punctele de facturare din incinta sediului situat in Șelimbăr-Sibiu și a punctelor de lucru din Alba Iulia și Tîrgu Mures.
1.7. Prin POSTARE se înțelege intervenția ulterioară de noi informații, completari, introducerea depoze, venita la cererea titularului paginii personale şi introdusă de către administratorul secţiunii „CAUTĂ-ŢI MEȘTER!“, prin biroul de marketing al S.C. UNIMAT S.R.L.
1.8. Prin FORMULARUL DE ÎNSCRIERE IN CAMPANIA „CAUTA-TI MESTER!”se înţelege documentul de participare in baza căruia se colectează informaţii generale şi particulare despre persoana fizică autorizată mentionata la punctul 1.5 din prezentul regulament.
1.9. Prin ADMINISTRATORUL SITE-ULUI UNIMAT se înţelege reprezentantul biroului de marketing din cadrul S.C. UNIMAT S.R.L. care va procesa, verifica şi introduce toate datele colectate prin procedeul prevăzut la punctul 1.8.
2. Condiţii de participare la Campania „SUSTINEM TREABA BINE FACUTA!” la sectiunea „CAUTA-TI MESTER!”
2.1. Poate participa la prezenta Campania prin inscrierea in sectiunea „CAUTA-TI MESTER!” orice persoană fizică autorizată care se incadreaza in conditiile prevazute la punctul 1.6. din acest regulament.
2.2. Nu au dreptul de participare la aceasta Campanie in sectiunea „CAUTA-TI MESTER!” societăţile comerciale, regiile autonome, persoane fizice sau juridice care comercializează materiale de construcţii – structuri şi finisaje sau persoanele juridice care au ca obiect de activitate producţia de masă lemnoasă şi mobilier, precum si persoanele juridice si persoanele fizice autorizate care activează în alte domenii decât cele prevăzute la punctul 1.6.
2.3. Dreptul de participare la aceasta Campanie, sectiunea „CAUTA-TI MESTER!” apartine exclusiv persoanelor fizice autorizate care au completat formularul de inscriere lizibil, complet si corect, l-au semnat, stampilat si l-au datat in momentul predarii lui sefilor de departamente mentionati la punctul 1.6. Formularul de înscriere nu poate fi completat de altă persoană în numele participantului.
2.4. Persoana fizică autorizată inscrisa in sectiunea „CAUTA-TI MESTER!” nu se poate inscrie in secțiunea „CAUTĂ-ȚI CONSTRUCTOR!“, parte a blogului „CONSULTANT UNIMAT“ care este rezervată strict persoanelor juridice.
2.5. Administratorul îşi rezervă dreptul de verifica, prin biroul juridic al S.C. UNIMAT S.R.L. îndeplinirea condiţiilor de participare prevăzute la punctele 2.1. şi 2.2. În cazul în care nu sunt respectate respectivele condiţii de înscriere, administratorul site-ului are dreptul de a invalida formularul de inscriere in prezenta Campanie.
2.6. Înscrierea persoanei fizice autorizate se face în mod gratuit.
3. Mecanismul de participare la Campania „SUSTINEM TREABA BINE FACUTA!” la sectiunea „CAUTA-TI MESTER!”
3.1. Formularele de înscriere vor fi procesate şi introduse în termen de maxim 5 zile de la data predarii lor către persoanele responsabile sa le colecteze in numele S.C. UNIMAT S.R.L., respectiv sefii de departamente si persoanele angajate ale societatii aflate la punctele de facturare din Selimbar, Alba Iulia si Tirgu Mures. În cazul predarii unui formular incomplet, ilizibil sau incorect completat, administratorul site-ului UNIMAT îşi rezervă dreptul de a anula respectivul formular.
3.2. Fiecare persoană fizică autorizată înscrisă poate trimite, prin e-mail sau scrisoare, catre administratorul site-ului UNIMAT , prezentări ale lucrărilor sale de referință, imagini ale acestora sau sfaturi de execuție ale lucrarilor, in vederea postărilor ulterioare ale acestora pe pagina personala a persoanei fizice autorizate inscrise in cel mai scurt timp posibil.
3.3. Nu vor fi luate în considerare alte solicitari privind postarile pe pagina personala a titularului venite din partea altor persoane (fizice sau juridice) în numele celui înscris. Completările ulterioare vor trebui confirmate de persoana fizică autorizată înainte de postare, prin acord scris și bun de tipar. Prin” bun de tipar” se înțelege confirmarea obtinuta de catre administratorul site-ului UNIMAT de la persoana fizica autorizata asupra corectitudinii informației transmise de catre acesta din urma.
3.4. Postarile adaugate de titularii paginilor considerate de catre administratorul site-ului www.unimat.ro si al blogului www.unimat/consultant.ro material cu tentă publicitară si care nu indeplineste conditiile prevazute la punctul 3.5., vor avea accesul blocat pe pagina respectivă.
3.5. in cazul in care materialele cu tenta publicitara mentionate mai sus nu lezeaza, direct sau indirect, numele, marca sau imaginea S.C. UNIMAT S.R.L. si nu aduc prejudicii de ordin material sau moral societatii ori nu sunt de natura a produce un conflict de interese furnizorilor și clienților S.C. UNIMAT S.R.L., pot fi acceptate numai in urma incheierii unui contract si a achitarii unei taxe de afisaj stabilite in urma negocierilor avute cu conducerea societatii.
3.6. Pentru situaţia prevăzuta la punctul 3.5., titularii paginilor personale se obliga sa respecte toate clauzele prevăzute în respectivul contract până la expirarea valabilităţii lui.
4. Dispozitii finale
4.1. In ceea ce priveste raspunderea pentru veridicitatea informatiilor predate de catre titularul paginii personale in vederea postarii acestora pe site-ul UNIMAT, aceasta revine intru-totul titularului paginii, administratorul site-ului rezervâdu-şi dreptul de a bloca sau a filtra observaţiile oneroase, injuriile sau articole defăimătoare care pot aduce atingere integritatii morale a persoanelor implicate în aceasta campanie. De asemenea, S.C. UNIMAT S.R.L. isi rezervă dreptul de a verifica afirmaţiile neargumentate şi care pot leza interesele participanţilor la aceasta campanie, iar in cazul perpetuării unor acţiuni reprobabile sau articole injurioase, S.C. UNIMAT S.R.L. isi rezerva dreptul de a bloca definitiv accesul titularului paginii în cauză la pagina respectivă.
4.2. In cazul in care titularul paginii personale va decide sa renunte la pagina personala de pe site-ul UNIMAT, sectiunea „CAUTA-TI MESTER!, acesta va putea sa depuna o solicitare scrisa adresata administratorului site-ului UNIMAT (prin e-mail sau scrisoare recomandata cu confirmare de primire).
4.3. S.C. UNIMAT S.R.L. prelucreaza date cu caracter personal sub nr de operator 9345. Conform cerinţelor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, modificată şi completată, şi ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private, S.C. UNIMAT S.R.L. are obligaţia de a administra, cu titlu gratuit, în condiţii de siguranţă şi numai pentru scopurile specificate, datele personale pe care ni le furnizaţi despre dumneavoastră, precum si data nasterii, telefon/ fax, adresa (domiciliul/resedinta), e-mail, web-site, CNP/CUI, seria si numarul actului de identitate. Titularul paginii personale beneficiaza de dreptul de interventie si dreptul de opozitie asupra datelor personale, aceste drepturi pot fi exercitate in conformitate cu dispozitiile art. 13, 14 , 15 din Legea nr. 677/2001, precum si dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale si dreptul de a se adresa justitiei. Astfel, orice persoana fizica autorizata inscrisa pe site-ul UNIMAT isi poate exercita drepturile enumerate anterior prin transmiterea unei cereri la Biroul de marketing al S.C. UNIMAT S.R.L. din localitatea Selimbar, Str. Mihai Viteazu nr.2B, tel: 0269/560.216, fax: 0369/450.990, email: mester@unimat.ro, intocmita in forma scrisa, datata si semnata, stampilata, cerere in care se vor mentiona datele de identificarea ale persoanei fizice autorizate in cauza, inclusiv adresa de corespondenta, precum si datele asupra carora se solicita interventia, motivul justificat si modul de interventie. De asemenea, persoana fizica autorizata ale carei date sunt prelucrate are dreptul sa solicite, fara nici o justificare, in mod gratuit, in scris, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, datata, semnata si stampilata, ca datele cu caracter personal sa nu fie prelucrate de S.C. UNIMAT S.R.L. in scopurile declarate. S.C. UNIMAT S.R.L. va comunica in scris informatiile solicitate si, daca este cazul, masurile luate.
4.4. Scopul colectarii datelor il reprezinta reclama marketing si publicitate pentru bunurile /serviciile furnizate.
4.5. Eventualele litigii aparute intre S.C. UNIMAT S.R.L.si titularii paginilor personale sau alte persoane implicate in prezenta campanile se vor solutiona pe cale amiabila, iar in cazul in care acest demers esueaza, ele se vor rezolva de catre instantele de la sediul social al UNIMAT S.R.L..
4.6. Formularele de inscriere in prezenta Campanie nu se vor returna titularilor, devenind astfel proprietatea S.C. UNIMAT S.R.L., iar societatea nu va avea nici o raspundere si nu va putea fi implicata in nici un litigiu legat de detinerea sau de exercitarea dr. de proprietate asupra formularelor de inscriere participante la Campanie.
4.7. În cazul în care SC UNIMAT SRL decide sa renunte la blogul Consultant UNIMAT, sectiunea „CAUTA-TI MESTER!”, S.C. UNIMAT S.R.L. nu isi asuma nici o obligatie, materiala sau morala, fata de titularii paginilor personale sau fata de participantii la acest blog, intrucat activitatea de gazduire a paginilor personale ale titularilor se face in mod gratuit. In situatia mentionata mai sus, S.C. UNIMAT S.R.L. va anunta persoanele implicate in aceasta Campania prin e-mail cu 15 zile inainte de momentul in care va decide sa renunte la prezenta Campanie.
4.8. Regulamentul Campaniei este disponibil in mod gratuit oricarui solicitant la sediul S.C. UNIMAT S.R.L. , precum si pe site-ul acestuia: www.unimat.ro.
4.9. Prin participarea la prezenta Campanie, participantii isi dau expres consimtamantul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal in scopurile specificate si confirma ca au luat la cunostinta Regulamentul Campaniei, fiind de acord sa se conformeze si sa respecte prevederile acestui regulament, acceptandu-l ca atare. S.C. UNIMAT S.R.L. isi rezerva dreptul de a modifica sau schimba prezentul regulament pe parcursul derularii Campaniei, instiintandu-i pe participant intr-un termen rezonabil.